Supraviețuirea globală la 5 ani pentru neoplasmul pancreatic s-a schimbat puțin în ultimele decenii, acesta fiind prezis ca fiind a doua cauză principală de mortalitate în următorii zece ani în țările occidentale.
În ultimii ani, totuși, s-au înregistrat îmbunătățiri în terapiile paliative de primă linie și de a doua linie și progrese considerabile în creșterea supraviețuirii cu tratament adjuvant.
Acest review reunește informații despre realizările de până acum, care funcționează și în prezent. Mai mult, se abordează aspecte privind modul în care ar trebui să se dezvolte tratamentele pentru acest tip de patologie, inclusiv cele pentru pacienții cu neoplasm pancreatic metastatic, local avansat și borderline rezecabil, dar și pentru pacienții cu tumori rezecate.
Pe lângă adoptarea unor strategii mai noi, care cuprind genomică, terapii stromale și imunoterapii, abordările convenționale care utilizează chimioterapia și radioterapia oferă în continuare perspective considerabile pentru o mai mare tracțiune și sinergie cu conceptele în evoluție.
Rămân însă multe provocări, prognosticul general al neoplasmului pancreatic rămânând rezervat. Există speranțe că terapiile țintă vor duce la îmbunătățiri ale rezultatelor. Cu toate acestea, există și multe eșecuri, fie în ceea ce privește beneficiile irelevante din punct de vedere clinic, fie având în vedere efectele nesemnificative din punct de vedere statistic. Exemple evidente includ blocada EGFR și terapia antiangiogenică. Aceste eșecuri ar putea fi explicate de heterogenitatea moleculară ridicată și de componentele stromale și inflamatorii înconjurătoare ale neoplasmului pancreatic, care influențează căile de semnalizare, accesibilitatea medicamentului și metabolismul.
În plus, imunoterapiile au avut succes în mai multe entități tumorale umane și promit multe pentru tratamentul viitor al neoplasmului de pancreas.
S-au înregistrat îmbunătățiri extraordinare în înțelegerea structurii moleculare complexe a neoplasmului de pancreas și al micromediului său particular. Această abordare necesită modele noi de studii clinice și cooperare interdisciplinară.
Sursa: https://www.nature.com/articles/s41575-018-0005-x#Sec16
